FLORILEGIU.M Artist Bio FLORILEGIU.M pentru U3 FAKTORY

PROFIL DE ARTIST SI CATALOGUL COMPLET

"O adunătură de flori"

Sunt Mădălina Ungureanu, aka florilegiu.m, născută pe 16 mai 1998. In 2025 am finalizat studiile la Academia de Arte de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău,
specialitatea arte decorative.

Florilegiu provine din latină și înseamnă o adunătură de flori. Încă din fragedă copilărie, petrecând mult timp la țară, la bunici, am moștenit această dragoste profundă față
de plante și pământ, transmisă de bunelul meu. Ori de câte ori mă aflam cu el pe câmp sau în grădină, simțeam un puternic sentiment de înveșnicire și împământare.
Timpul părea că se oprește, iar existența mea se reducea la o legătură directă între mine și natură.

Așa a apărut dorința de a imortaliza florile și plantele pe care le găseam și le adunam din grădina bunelului. Le presam între pagini de cărți și ziare, pentru a le
păstra vie amintirea — amintirea unui moment sau a unei stări pe care, poate, nu o voi mai retrăi vreodată. Lucrând cu plante uscate și presate, simt că opresc timpul și
că transmit acest sentiment prețios mai departe, către privitori, prin lucrările mele.

Fotografia si Monoprintul

Din această pasiune pentru plante s-a născut și dorința de a le aprofunda și de a le îmbina cu o tehnică artistică. Monoprintul, combinat cu aplicația de plante presate,
reprezintă pentru mine o îmbinare organică a două limbaje artistice. Este un act de poezie să pot transmite, prin lucrările mele, stări autentice ale copilăriei — stări fragile, uneori adânc uitate în sufletul nostru de adult.
Tot de aici a apărut si un alt interes—fotografia. Fotografia îmi permite să surprind detalii efemere, stări și emoții subtile care altfel ar fi trecute cu vederea în ritmul grăbit al vieții cotidiene.

În prezent, lucrez la noi proiecte aflate în devenire, construite pe aceeași pasiune pentru plante, stări și emoții fine, pe care încerc să le aduc la suprafață în
conștiința privitorilor — lucrări caracterizate prin simplitate și profunzime, valori care mă reprezintă pe deplin.